Testimoniale

Testimoniale

Clientii nostri

  • 5
    Vreau mă adresez celor tradiţionalişti în ale gusturilor culinare. Cu ocazia participării în cadrul unui eveniment, am fost fericita câştigătoare a unui meniu oferit de Taverna Racilor, o tavernă-restaurant asupra căreia voi reveni imediat cu detalii.

    Pentru început vreau să vă împărtăsesc experienţa mea şi nu întamplător mă adresez voua cei tradiţionalisti în gastronomie. Şi eu eram una dintre acele persoane care au reticenţă faţă de tot ce înseamnă mâncare mai…exotica sa-i spunem, gen scoici, fructe de mare şi normal…raci, dar acum mi-am schimbat părerea.

    Pentru că am caştigat acel meniu, am hotărat să onorez invitaţia către o porţie zdravănă de raci, mai ales că aveam astfel ocazia să mă mai întalnesc şi cu prietena mea pe care nu o mai văzusem de ceva vreme. Mărturisesc, la partea cu meniul de raci aveam mari îndoieli. Am ajuns la Taverna Racilor. Mi-am dat seama că numele nu e întamplator şi că nu se referă la zodie . Am remarcat imediat că e poziţionată într-o zonă foarte dragută (aproape şi de Piaţa Victoriei şi de Gara de Nord), zona Buzeşti, care îmi era dragă de mai demult. Apoi surpriza a fost însuşi restaurantul. Nici nu am obseravat iniţial, apoi mi-a spus prietena mea, este o rulotă, un restaurant mobil – originală idee m-am gandit, mai ales ca în înterior m-a cuprins o senzaţie profund placută şi de confort.

    Am ajuns şi la partea cu meniul nostru. Când mi s-a oferit acel platou am fost surprinsă de cantitate şi în special de culoarea deosebită pe care o aveau racii noştri.

    Contrar aşteptărilor mele, nu i-am respins din punct de vedere estetic, dar am gândit…bun, dar tot raci sunt. În timp ce îmi clăteam mâinile la baie am hotărât să dau o sansă, am zis hai că pot, ce poate fi aşa rău, măcar mă pot lăuda apoi că am încercat şi că am cunoştintă de gustul unui rac, mai ales că era stânjenitor să refuz ceva ce alţii apreciază atât de tare, considerându-i delicatesă, iar gestul domnului Paul Richard Nicolau a fost mai mult decât onorabil în oferirea acestui meniu ca premiu.

    Următorul pas a fost să cer instrucţiuni despre felul în care se mănâncă un rac si…surpriza, de aici încolo m-am numit un fan al racilor. Un gust dulce, zemos care te face să-ţi doreşti şi mai mult şi să nu iroseşti ce ai în farfurie, iar sosul pe care cei de la tavernă îl prepară, este desăvârşit!

    Următorul gând a fost: trebuie să mai vin, cum am trăit oare pană acum fără să încerc aşa ceva mai ales că de regulă sunt pofticioasă şi îmi place să încerc diverse reţete culinare?!

    Apoi m-am gândit la toţi prietenii mei cu care am ieşit întotdeauna la clasicele restaurante, servind clasica pizza sau clasicele paste etc. şi pe care va trebui să-i aduc acolo.

    Acum mă bucur de premiul pecare l-am caştigat şi nimic nu e întamplător, dacă nu încerci tu lucruri noi, te încearcă ele pe tine şi orice experientă nouă, fie că ea constă într-o gustare, e mai mult decât bine venită.

    Vă mulţumesc pentru aceasta ocazie domnule Paul Richard Nicolau şi vă urez mult succes pe mai departe!
    Alexandra StefanescuAlexandra Stefanescu
  • 5
    Daca iti plac, esti inebunit sau doar curios pentru gustul preparatelor din raci, acest este locul ideal. Mananc raci de foarte multi ani, si i-am incercat in diferite locul, insa aici, la Taverna Racilor, sunt cei mai buni.
    Mircea Ioan
  • 4
    Foarte buni racii, dar si crevetii. A meritat statul la coada pentru cele doua portii. Recomand oricui sa incerce preparatele Tavernei Racilor.
    Mihaela David
  • 5
    Pe langa faptul ca am descoperit niste preparate "exotice" cu gust deosebit, conceptul acetui restaurant este intr-adevar unic.
    Catalin Badea
  • 5
    Un concept foarte interesant, ce m-a atras inca din prima clipa, atunci cand am vazut articolul pe site-ul Raci.ro. Am asteptat cu nerabdare sa incerc preparatele Tavernei Racilor, despre care pot spune ca sunt excelente. Ma declar fan Taverna Racilor si voi reveni cu drag de fiecare data cand voi avea ocazia.
    Adriana Matei
  • 4
    Mmmm... delicios, totul... As vrea totusi mai multe mese, ca sa pot veni linistit chiar daca nu am rezervare si ar fi perfect.
    Bogdan Manta
Bon Appetit!
top

Comanda catering

Te vom contacta in scurt timp!
×