Omul cu racii
Motto: „Dumnezeu, încredere, muncă, vis, nebunie”
Stau la o masă simplă, pe un scaun din lemn, în pavilionul de la Taverna Racilor şi privesc spre terasă prin uşa deschisă. Clienţii extrag cărniţa albă din cuirasa fiartă. Tramvaiele circulă pe Buzeşti, maşinile claxonează, pietonii se grăbesc spre casă. De pe trotuar, urcând trei trepte de lemn, oricine poate ajunge pe terasă. Aici miroase a raci fierţi, a scoici fierte. Aburul pluteşte peste mese, pe sub umbrele, şi se risipeşte în aerul străzii. Sunt Paul Nicolau, omul cu racii, şi vreau să vă spun povestea afacerii mele.
Mă hrăneam cu mere, kilograme de mere, zi după zi. Eram plin de vitamine, dar nu eram capabil să mă fixez pe o idee şi să mă apuc de treabă. Tastam pe google: „idei de afaceri”. Voiam o afacere în agricultură, ceva cu animale, cu plante. Unele siteuri îmi recomandau să mă apuc să cresc vipere. Veninul lor, mi se spunea, e scump, faci profit. Îmi imaginam că într-un moment de neatenţie sunt muşcat de o viperă. Ajung la spital şi la „Ştirile de la ora 5”. Bârrrrr! Fără fermă de vipere, clar! Melci? Fermă de melci? Prea complicat. Ar fi trebuit să caut teren, să amenajez locul cu plase şi să aştept să crească gasteropodele, ca apoi să îmi bat capul cui să le vând. Citisem un articol de presă despre un tip care dăduse faliment din cauză că un italian nu mai venise să cumpere melcii. Ouă de prepeliţă? O, nu, mulţumesc frumos, e plină România de ouă de prepeliţă. Ai impresia că românii au uitat cu totul de oul de găină şi se hrănesc exclusiv cu ouă de prepeliţă. Afacere-capcană, desigur. Paul nu muşcă. Paul vrea ceva unic, vrea o afacere cu adevărat de nişă. Viermi de mătase, cumva? Plantaţie de zmeură şi mur sau levănţică? Nimic nu mă încânta.
Racul din copilărie
Familia Astacus
Am citit mult despre raci. Parcă mă pregăteam pentru Facultatea de Biologie. Am aflat că sunt mai multe specii de raci. E o diferenţă între racul de râu şi racul de lac. Chiar şi denumirile în latină sunt diferite. Primul se numeşte Astacus astacus, cel de-al doilea Astacus leptodactylus. Pe planetă, cei mai mulţi raci se găsesc pe litoralul insulelor Timor, Celebes şi Noua Guinee, dar şi pe ţărmurile Indiei şi Malayesiei. Racii noştri ating vreo 15 cm lungime, dar sunt în lume raci care ajung la 40 de cm, trăiesc mai mult pe uscat, au cleşti foarte puternici cu ajutorul cărora deschid nuca de cocos şi consumă miezul cu mare poftă. Am citit pe internet, într-un articol publicat de Jurnalul Naţional, care citează un articol din Almanahul Vânătorul şi Pescarul Sportiv din 1989, semnat de Mihai Burduja şi Avram D. Tudosie, că există şi raci migratori care pornesc din Oceanul Indian prin Marea Roşie şi Canalul de Suez, pentru a ajunge în Mediterană, călătoria lor durând în jur de 30 de ani. Racul este un animal sanitar, iar prezenţa sa este un indiciu sigur al unei ape curate, nu neapărat potabile, dar curate, n e p o l u a t e . Cei mai mari consumatori de raci sunt francezii. Ca să vedeţi cât de avansaţi sunt occidentalii, primele ferme de raci au fost înfiinţate în 1880. În statul american Louisiana sunt capturate anual 800 de tone de raci. Racul are sânge albastru şi respiră sub apă circa 48 de ore.
Prima porţie de raci fierţi
Primul succes
Cu racii pe pârtia de schi
Lecţii în Occident
Am stat două zile şi am învăţat multe lucruri utile din activitatea lui comercială. Iovanovici importă racii din Armenia, din Lacul Sevan. În Belgia, înainte să-i dis tribuie în ţările europene, îi ţine vii în bazine speciale unde temperatura apei este reglată la 8 grade Celsius. Firma lui Iovanovici numără numai 5 angajaţi. Exemplul celor doi afacerişti m-a stimulat. M-am convins că racul este foarte căutat pe piaţa europeană şi, prin urmare, încetul cu încetul, va putea fi căutat şi pe piaţa din România. Cele două călătorii în Occident au fost decisive pentru demersul meu antreprenorial. Trebuia să învăţ din mers, să fiu atent la detalii, să interconectez toate etapele, de la capturarea racilor, până la servirea lor, incluzând chiar un mic instructaj pentru consumarea lor, ţinând cont că la mine oamenii mâncau pentru prima oară raci fierţi şi nu ştiau cum să detaşeze de sub crustă carnea albă şi delicioasă. Agenda mea s-a umplut cu observaţii, cu idei de pus în practică. Obişnuiam să mă întind în pat şi să visez cu ochii deschişi la restaurantul meu cu raci, la Taverna Racilor. Am avut o primă tentativă în acest sens la Braşov. Găsisem un loc, pe strada Nicolae Bălcescu, la nr. 12, dar nu am reuşit să deschid taverna dorită. Pur şi simplu nu a fost să fie. Braşovul a fost o etapă decisivă pentru dezvoltarea mea în această afacere. Acolo am fiert primii raci în scop comercial. Acolo am avut timp să observ clientela, să mă conving că lumea este interesată să se delecteze cu un astfel de meniu.
Cucerirea Bucureştiului
M-am întors la Bucureşti. Eram determinat să deschid Taverna Racilor. Mă consideram deja iniţiat în domeniu. Ştiam deja să capturez raci. Aveam plase, aveam bălţi închiriate. Pregătisem şi vândusem mii de porţii. Vizitasem comercianţi şi fermieri renumiţi din Occident.
Ştiam o mulţime de lucruri despre raci, despre racul nobil şi racul american, care tinde să-l înlocuiască pe primul în apele europene. Mă puteam numi pe deplin „omul cu racii”. Voiam să am însă Taverna Racilor, ca urmare firească a expertizei mele. Aveam ceva bani strânşi, deşi luasem de-a lungul timpului câteva ţepe. Odată, am dat unui tip de la Chişinău o cantitate mare de raci. I-am predat racii la Galaţi. Ar fi trebuit să-mi dea banii pe loc, dar mi-a spus că nu-i are, că i-a uitat acasă, chestii din astea. Mi-a promis că a doua zi îmi trimite banii prin Western Union, dar nu i-am mai văzut niciodată. Altădată, am împrumutat pe cineva o sumă de bani şi nu i-am mai primit înapoi. Cu toate acestea, reuşisem să strâng nişte bani care să mă lase să visez la deschiderea Tavernei. Trebuia să investesc în primul rând într-un pavilion dichisit, pe roţi, să pot să-l deplasez dintr-un oraş într-altul, la diverse festivaluri. Mă vedeam umblând de la şes la munte, de la Constanţa la Arad, prezent la toate festivalurile, târgurile, umplând atmosfera cu mirosul racilor fierţi. L-am cunoscut la Focșani pe Paul Mavrodin. E meşter de construcţii pe roţi. Are şi un site: case-pe-roţi.com. Am bătut palma şi mi-a construit un pavilion din lemn de toată frumuseţea. M-a costat o groază de bani, dar a meritat. Aveam în sfârşit ceea ce-mi doream. Trebuia să-mi refac banii cheltuiţi pentru acest pavilion.
Pentru asta, am organizat un festival al racilor pe care l-am lipit de un târg de produse programat în Parcul „Lumea Copiilor”. Primarul Cristian Popescu, zis Piedone, a fost încântat de idee. Mi-a dat acordul să organizez cea de-a doua ediţie a Festivalului Racilor în sectorul său. Ştiu, aveţi deja o nedumerire: când a avut loc prima ediţie? Vă spun imediat. În 2012, la Braşov. Acolo am organizat prima ediţie a Festivalului Racilor. Ţineam să continui şi, în acelaşi timp, aveam nevoie de bani, aşa că m-am dat peste cap şi am organizat şi ediţia a doua, cum v-am spus, la Bucureşti, în Parcul „Lumea Copiilor”. Am avut noroc că, fiind şi un târg de produse agricole, a venit lumea şi s-au format cozi la cazanul cu raci fierţi. Am câştigat bani buni. Între timp, m-am gândit că, totuşi, să merg prin ţară cu pavilionul putea fi o aventură cu multe riscuri. M-am gândit că ar trebui mai bine să găsesc un loc fix în Bucureşti, să plătesc o chirie rezonabilă şi să primesc acolo clienţii. Am umblat câteva zile prin oraş cu maşina, uitându-mă în toate părţile după un loc bun pentru a-mi amplasa pavilionul. L-am găsit în cele din urmă în apropierea Pieţei Victoriei, pe Calea Buzeşti, într-o parcare, poate cea mai scumpă parcare din oraş. Am văzut că mai era un chioşc „Fornetti”, la stradă, ceea ce mi-a dat curaj. Zona mi-a plăcut, avea vad. Sunt multe clădiri de birouri în jur, corporatiştii formează o clientelă nemaipomenită pentru genul meu de afacere. Bun, am văzut locul, dar cine este, totuşi, proprietarul, m-am tot întrebat? Am aflat în final. E patronul uneia dintre cele mai puternice firme de imobiliare: „Euroest”, dl. Drăgoteanu. L-am contactat şi am ajuns la el în birou. Negocierile au fost dure, iar rezultatele următoarele: 3 luni garanţie, 3 luni de chirie în avans, chiria fiind de 1.100 de lei. Am bătut palma şi pe 31 octombrie 2013 am inaugurat Taverna Racilor. Nu a fost neapărat ceva festiv. Am pornit la drum cu doi prieteni, ca bucătari, şi cu o chelneriţă. De unde aduc racii? Trei sunt sursele principale ale aprovizionării Tavernei Racilor: lacul de la Valea Argovei şi două bălţi în Giurgiu: balta Ghiţă 1 şi balta Ghiţă. La Valea Argovei am o înţelegere cu proprietarul, să-i curăţ balta de raci. Bălţile din Giurgiu sunt concesionate pe 20 de ani, însumând 10 ha de luciu de apă, şi sunt situate în comuna Izvoarele. Le-am licitat în vara anului 2013 şi am câştigat. Potrivit contractului, am posibilitatea să le cumpăr. Bălţile Ghiţă 1 şi 2 sunt populate cu raci aduşi de la Valea Argovei. Tot ce era mic, răcuşor care nu putea fi fiert, a fost adus şi aruncat în bălţile din Giurgiu. Îmi aprovizionez Taverna aproape în fiecare zi. Racul rezistă 5 zile în frigider, dar datorită consumului intens, sunt nevoit să merg aproape în fiecare dimineaţă la balta de la Călăraşi sau la cele din Giurgiu. Plec pe la 7 dimineaţa. Eu conduc. Ajung acolo în jur de ora 8. Racii sunt deja capturaţi de muncitori, ei se trezesc devreme şi scot racii la primele ore ale dimineţii. Încarc cantitatea de raci capturată şi mă întorc la Tavernă. Pe la ora 9 sunt deja înapoi. Descarc racii şi îi pun în lăzile frigorifice. De acolo, în funcţie de comenzi, sunt fierţi şi serviţi la mese, în platouri din lemn. V-aş spune poftă bună, dar mai am câteva lucruri de povestit.
Cu racii la domiciliu
Nu v-am spus nimic sau mai nimic despre promovare. La început mailuri şi telefoane, zi de zi. Apoi mi-am făcut un site, raci.ro. Acolo postam articole şi fotografii şi exageram mult în ce priveşte oferta. Îl cunoscusem la Sibiu pe un proprietar de baltă cu raci, pe Michel Dalac, un dur de felul lui. Suntem parteneri de afaceri şi în prezent. M-am înţeles cu Michel să anunţ în presă că balta de la Sibiu e a mea. Aşa am dus acolo postul de televiziune Antena 1, unde am făcut o filmare ca şi cum balta ar fi fost a mea. Pe undeva nu era o exagerare foarte mare. Din balta lui Michel mi-am aprovizionat căsuţa de pe pârtia Rossignol din Poiana Braşov. Datorită siteului raci. ro, am fost contactat de parteneri comerciali. Unul dintre ei, Igor, îmi cumpăra raci pe care-i vindea la Chişinău, la restaurantul Vila Nouă. Plătea 8 euro pe kg. Am contat mereu pe promoţii, pe reduceri, pe bonusuri. Când vindeam la Obor, pe lângă raci, ofeream clienţilor şi o reţetă de gătit racii. Mai târziu, am utilizat siteuri ca fundeal.ro, zoomzi.ro, groupon. ro, unde lansam oferte de până la 50%. Clienţii primeau din partea siteurilor vouchere şi ajunşi la mine cumpărau racii cu reducere. Ca să-mi promovez mai târziu Taverna Racilor am ieşit în stra dă îmbrăcat într-un costum cumpărat din SUA. Am ieşit mai mul ţi, de fapt, iar costumele erau în formă de rac, cât noi de mari. Eram nişte raci pe două picioare. Am ieşit la metrou de nenumărate ori. Interesul meu era să promovez consumul de raci, în general, apoi Taverna Racilor, apoi noul meu serviciu de livrare a racilor la domiciliu sau la birou. Cum v-am spus mai înainte, zona Pieţei Victoriei e populată, sunt aici numeroase clădiri de birouri ale unor multinaţionale ultracunoscute, cu sute, mii de angajaţi. Mă gândisem să mă duc eu în întâmpina rea lor, cu porţiile de raci. De aceea, promovarea la metrou, în costume de raci importate din SUA era cea mai potrivită cale de promovare. Metoda a dat roade. Au început să curgă comenzile pentru porţii de raci la birou şi la domiciliu. Întocmai cum transportă firmele de catering sau cele care livrează pizza, numai că eu trimiteam pe traseu, către clienţi, porţii de raci fierţi. Am apelat apoi la reţeaua de socializare facebook, foarte utilă pentru promovarea oricărui tip de produs. Am organizat c o n c u r s u r i în urma cărora am dat o masă cu raci fierţi la cinci persoane.
Celor născuţi în zodia Racului le ofer şi în prezent un discount de 10%, pe viaţă. Eu nu sunt născut în zodia Racului, sunt în zodia Fecioarei. Festivalurile au fost ocazii excelente pentru a mă face cunoscut. Au scris reporterii despre mine, am fost filmat, sute de mii de români au aflat de businessul meu. Festivalurile m-au ajutat să fac şi vânzări masive. Mi-au adus deci popularitate şi profit. Mi-am cumpărat încă un pavilion, unul cu 10 mese! Ce-şi poţi dori mai mult într-o afacere? Anul acesta am organizat la Bucureşti cea de-a treia ediţiei a Festivalului Racilor. Am stat trei zile la cazan, cu sute de clienţi pofticioşi în faţă. Mi s-a întâmplat ca un cazan să se defecteze la instalaţia electrică. Mi s-a întâmplat să termin racii. Am dat telefoane, am adus de la Sibiu, dar am şi vândut în schimb midii şi zacuscă cu peşte. Un reportaj la cald a scris d.b., vă invit să-l citiţi.
Omul cu racii loveşte din nou
“În premieră, la intrarea în Herăstrău, chiar în locul acela din spatele statuii lui De Gaulle, a mirosit, între 3 şi 5 octombrie, a raci fierţi, a midii fierte. Aburii s-au ridicat din cazane, au unduit uşor pe la nasurile muşteriilor, apoi s-au risipit în atmosfera autumnală. Chiar m-am uitat cu atenţie la nasul din bronz al lui De Gaulle. Îşi va umfla un pic nările să inspire şi el aburii gastronomici ai Festivalului Racilor? Ora 14. Organizatorii fac ultimele pregătiri. Aduc lăzile cu raci, pungile cu midii. Un tip freacă de zor cu peria cele trei grătare pentru fileul de crap. Cazanele sunt umplute cu apă. Dozatoarele de bere gata de comandă. Vreo 100 de bănci, a câte 5 locuri banca, aşteaptă greutatea clienţilor. Sunt un pic sceptic. Cine va veni oare să zdrobească între dinţi crustaceele fierte? Paul Nicolau, omul cu racii, nu-i supraestimează cumva pe bucureşteni? Mai ales că, îmi spun, la 35 de lei porţia, ştiu eu, pe vremurile astea s-au înmulţit aricii prin buzunare, fiindcă au scăzut leii. Aşa se întâmplă, când leii sunt mai puţini, creştem câte un arici în buzunar. Vremea e prietenoasă. Suflă vântul, suntem doar în octombrie, cerul e, cum ar spune Romica Jurcă, „parţial noros”, dar soarele irizează prin atmosfera vineţie, printre stejarii Herăstrăului. Haideţi să citim oferta Festivalului:
- Raci fierţi, 500 g, 35 lei porţia.cum v-am spus deja;
- Midii în sos de vin, 500 g, 25 de lei porţia;
- Crap pe grătar, 300 g, 25 lei porţia;
- Zacuscă de peşte, 150 g, 25 lei porţia;
- Raci şi midii în sos de vin, 600 g, 35 lei porţia.
Bere de la Staropramen. Vin de la Crama Gârboiu. Cafea de la o cafetieră amplasată pe o tricicletă comercială. Tot uitându-mă să văd dacă De Gaulle se va uita, totuşi, peste umăr, spre cazanele cu raci şi midii, nici nu am observat cine a fost primul client. Zeci de inşi stau deja la coadă: geci de piele cu ţinte, tenişi coloraţi, câini în lesă, priviri aţintite spre cazane. Mai întâi trebuie să plătească la casă, unde primesc un bon, apoi se duc să-şi primească porţia. Cosmin Dragomir face ordine la microfon, apoi anunţă prima cursă de raci din România. Pe o muşama cu cercuri concentrice vopsite în alb şi roşu sunt gata de start vreo câţiva raci aleşi de concurenţi.Adolescenţii stau în genunchi în spatele racului favorit, strigă şi bat cu palmele pe muşama. Racii de îndepărtează cu spatele de centrul cercurilor. Câştigă ra cul unei fete. O reporteriţă TV o ia deoparte să o întrebe despre reţeta succesului. După interviu, fata se duce la cazane şi îşi primeşte premiul. O porţie de raci fierţi. A doua zi, pe la ora 15:00, ultimul la coadă e un chinez înalt, slab, cu gât lung. Priveşte înainte răbdător, gata să aştepte şi trei zile. Vrea raci fierţi şi îi va obţine, indiferent de obstacole. O doamnă cu doi labradori nu-şi găseşte locul. Acum citeşte lista de preţuri, acum întreabă la cazane dacă mai sunt raci. Până la urmă se aşază pe la mijlocul cozii. Probabil, o prietenă îi ţinuse locul. Labradorii, simpatici şi jucăuşi, atrag atenţia unui copil care abia a învăţat să meargă pe picioare. Ţâncul se repede să-i mângâie, dar mama lui îl apucă de bluză şi-l trage înapoi, speriată. Chinezul a mai înaintat câţiva metri. E placid, nu vorbeşte la telefon. Mă întreb ce va face, dacă se vor termina racii? Coada înaintează, ca în Cărtărescu, în cofetăria din Teiului. Nu văd nicio gravidă, dar sunt destule mămicuţe cu bebeluşi în cărucior. Mulţi tineri, dar şi o bătrânică aşezată la masă, cu mâinile printre midiile aburinde. Are ciorapul de la piciorul drept deşirat, dar coafura e impecabilă, ca din alte vremuri. Îi fac semn lui Mugur Grosu, să fotografieze la firul ierbii, mă rog, la nivelul asfaltului: tenişi roşii, verzi, albaştri, pantofi, cizme cu ţinte, adidaşi. Mugur încadrează şi apasă. Chinezul ajunge la casă, plăteşte, apoi se aşază la coada numărul doi. Aici merge mai repede. Uite-l deja cu două porţii de raci în mână. Se întâlneşte cu un amic şi se aşază la o masă. Victorie, numele tău este un morman de raci fierţi, la intrarea în Herăstrău! Nu, Paul nu i-a supraapreciat pe bucureşteni, fiindcă au venit destui la festival, dar şi-a subestimat cantitatea de raci pusă la bătaie. În a treia zi, racii aduşi de la Argova s-au terminat. Paul dă telefoane, caută soluţii. Un cazan electric a cedat, este înlocuit imediat cu un alt cazan. Nu e deloc simplu să ţi se termine marfa, când în faţa ta zeci de clienţi, mobilizaţi de anunţuri în presă şi pe reţelele de socializare, au venit să guste o porţie de raci fierţi. La ce pofte s-au iscat aici, ar trebui ca din Lacul Herăstrău să fie scos imediat un munte de raci. Cosmin Dragomir anunţă în microfon că ultimele porţii de raci s-au terminat. Clienţii sunt invitaţi să opteze pentru midii, zacuscă de peşte, icre.Sau pentru file de macrou pe grătar, fiindcă şi crapul s-a terminat. Un bunic cu cioc şi mustaţă împinge un cărucior ocupat de, probabil, nepoţelul său. Bunicul are insigne la reverul sacoului. Mugur face poze. O biciclistă cu tenişi mov şi o bentiţă tricoloră prinsă de gluga treningului traversează spaţiul festivalului. O mămică vine împingând un cărucior portocaliu, cu bebeluş, şi ţine în braţe un căţeluş alb. Mesele sunt pline. Clienţi de toate vârstele. Pe mesele părăsite, rămân teancuri de caserole goale, de pahare din plastic goale, şerveţele mototolite. Saci plini cu gunoaie. Semn al consumului. Semn al succesului. Paul e mulţumit. Tocmai au sosit câteva poze cu taverna de la buzesti cu sute de kilograme de raci.Amestecă în cazane, pune porţiile în caserole. Miroase a sos de vin, a pătrunjel şi ardei iute. Vreo 5 tone de raci, dacă am înţeles eu bine din anunţurile lui Cosmin, au fost consumate la Festivalul Racilor, ediţia a 3 a. O premieră europeană. Bun aşa, măcar la consumul de raci să ne situăm şi noi pe primul loc. Crustaceii bălţilor din Bărăgan s-au întâlnit cu papilele gustative ale miilor de bucureşteni care au trecut pe la Festival. A fost cu adevărat un festin.”
note de d.b./poze de Mugur Grosu
Din bălţile Bărăganului la Taverna Racilor
Festivalul a trecut, apoi m-am întors la Taverna Racilor, la programul zilnic. De curând am deschis un al doilea restaurant cu meniuri bazate pe raci vii. Restaurantul se află în Herăstrău, chiar pe malul lacului. Ţin racii într-o plasă scufundată în apă. E un sistem pe care l-am văzut în Anglia şi în Belgia, la comercianţii pe care i-am vizitat. Reuşesc astfel să am racii vii şi să-i scot de câte ori am nevoie. Cererea este mare. Am recurs la rezervări, on line sau telefonic, pentru a nu creea situaţii frustrante pentru clienţi. La început, când am deschis restaurantul de pe Calea Buzeşti, afluxul de clienţi era aşa de mare, încât aşteptau în picioare pe trotuar, ca să se elibereze o masă. Veneau, cum de altfel vin şi acum, în grupuri, ocupau o masă mare cu cel puţin şase locuri. Rezervările mă ajută acum să regularizez fluxul de clienţi. Am avut şi am clienţi din toate categoriile sociale. Au mâncat raci fierţi la Taverna Racilor artişti, vedete de televiziune, interlopi, corporatişti, politicieni, miniştri, jurnalişti, oameni de afaceri. E un circuit al racilor prin societate fenomenal. Scoşi din bălţile din Călăraşi şi din Giurgiu, scoşi adică din natură, racii ajung într-un cazan cu apă fiartă, apoi, cărniţa lor delectează o sumedenie de clienţi. Mulţi habar nu aveau cum se mănâncă racul. Le-am fost şi instructor în acest domeniu. Racii, cum de altfel toate speciile de crustacee, au o carne bogată în substanţe proteice şi conţin o cantitate slabă de lipide. Mai conţine destul de mult calciu şi magneziu, plus vitamina B. Uite că m-am documentat şi în ce priveşte compoziţia chimică a cărnii de rac. Reţetele sunt diverse, internetul e plin cu siteuri unde sunt postate reţete pe bază de raci. Racii pot fi puşi şi pe grătar, după ce au fost fierţi o jumătate de oră în prealabil. Pe grătar nu se ţin mult, vreo 3 minute, apoi se ung cu puţin ulei şi se servesc calzi, cu rozmarin şi mentă. Sunt, cum v-am spus, multe reţete pe bază de raci. Sunt convins că le veţi găsi printr-o simplă căutare pe Google. Eu vă recomand să încercaţi acasă un pilaf cu raci. Am găsit reţeta pe http://reteteaz.net:
Pilaf de raci
“Se fierb racii în apă cu sare, odată cu ceapa tăiată mărunt şi cu ardeiul iute întreg. Când sunt gata, se scot, se lasă să se răcească, se curăţă de carapace şi li se scot intestinele şi pietrele albe, dacă există. Jumătate din cozi, labe şi câteva carapace se pun deoparte. Câteva cruste pisate mărunt se rumenesc frumos într-o cratiţă cu 3 linguri de ulei, bine încins înainte. Se sting cu 4 ceşti din zeama în care au fiert racii, lăsându-se să fiarbă bine. Se strecoară de 2-3 ori, printr-o sită deasă.
Se rumeneşte orezul, spălat bine, în 3 linguri de ulei bine încins, apoi se stinge cu 2 ceşti din zeama în care au fiert crustele de raci, amestecându-se foarte uşor. Se pune orezul într-o cratiţă, în cuptor, la foc moale, şi se lasă aproximativ o jumătate de oră, fără a se mai amesteca. Se amestecă omogen cu carnea curăţată din labe şi cozi, adăugându-se, după gust, un praf de piper. Se transferă pe platoul de servire. Se decorează, de jur împrejur, cu restul de labe şi cozi şi cu carapacele umplute cu orez. Se serveşte imediat cu felii subţiri de lămâie.”
Revista presei cu… raci
Http://www.cariereonline.ro/articol/de-la-idei-de-afaceri-la-marea-lovitura
“Pentru că, în afară de părinţi, nu am avut oameni care să mă inspire, să-mi modele. Din contră, au fost persoane care m-au încurcat în cursul vieţii, ţinându-mă pe loc. Dar până la urmă am reuşit să ajung acolo unde mi-am dorit.”
http://www.zf.ro/zf-live/video-zf-live-a-inceput-o-afacere-cu-raci-in-urma-cu-un-an-acum-are-vanzari-de-100-000-de-euro-si-un-profit-de-70-urmariti-zf-live-de-luni-30-iunie-cu-paul-nicolau-taverna-racilor-12860015
“Tânărul a intrat pe o nişă neexploatată în România şi a pornit, în urmă cu aproximativ doi ani şi jumătate, o crescătorie de raci, într-un lac din localitatea Izvoarele din judeţul Giurgiu. În prezent afacerea “Premium Raci” este formată, pe lângă crescătorie, dintr-un restaurant în Bucureşti, Taverna Racilor, contracte cu hypermarketuri şi cu o firmă din Belgia, care i-au adus venituri de peste 100.000 de euro.”
http://jurnaluldedrajna.ro/paul-nicolau-un-antreprenor-premium/
“În timp ce majoritatea antreprenorilor au pornit de la strategii complexe sau talente cultivate în familie, Paul Nicolau a dovedit că simplitatea aduce succes şi că doar acţiunea te poate duce la reuşită.”
City Best: Prima taverna mobila cu raci din Bucuresti
“Micul său restaurant mobil este de fapt o căsuță rustică, cu obloane la ferestre și felinare înalte și terasă înconjurată de gard, unde încap 52 de persoane la mese. Evident, specialitatea casei sunt racii fierți, asezonați cu condimente și unul din sosurile casei, în porții de 500 de grame, la prețul de 35 de lei, dar pe lângă aceștia, meniul mai cuprinde și pui de baltă pane, creveți pane, frigărui de midii și calamari pane.”
Ghidul consumatorului de raci
Mă consider un deschizător de drumuri
