Apelează L—D: 11:00 - 23:00

Omul cu Racii

Motto: „Dumnezeu, încredere, muncă, vis, nebunie”

Stau la o masă simplă, pe un scaun din lemn, în pavilionul de la Taverna Racilor şi privesc spre terasă prin uşa deschisă. Clienţii extrag cărniţa albă din cuirasa fiartă. Tramvaiele circulă pe Buzeşti, maşinile claxonează, pietonii se grăbesc spre casă. De pe trotuar, urcând trei trepte de lemn, oricine poate ajunge pe terasă. Aici miroase a raci fierţi, a scoici fierte. Aburul pluteşte peste mese, pe sub umbrele, şi se risipeşte în aerul străzii. Sunt Paul Nicolau, omul cu racii, şi vreau să vă spun povestea afacerii mele.

Ianuarie 2011. Locuiam într-o garsonieră din Dristor. Chiria obişnuită: 200 de euro pe lună. Îmi petrecusem Revelionul cu prietena mea, dar după două săptămâni ne-am despărţit. Lucrasem în vânzări, mai exact coordonasem echipele de vânzări la nivel naţional pentru servicii gsm. Câştigasem bani mulţi, dar se topiseră tot aşa de uşor cum veniseră. Pot să spun că trăisem în huzur, dar jobul meu bănos se încheiase. Schimbasem trei BMW-uri, dar în perioada aceea abia mă descurcam cu un Opel înmatriculat în Bulgaria. Eram la pământ. Fără bani, fără posibilitatea să-i câştig. Nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. Deseori îmi era frică să nu mă ratez, să nu ajung la mila tuturor. Eram obligat de situaţie să fac ceva care să mă pună pe un drum bun. Eram în căutarea unei idei de afaceri. Ştiu, mulţi au idei de afaceri. E plin internetul de siteuri care oferă, pe gratis, mormane de idei de afaceri. Pe oricine întrebi, are cel puţin trei idei de afaceri. Ei bine, eu nu aveam niciuna. Îmi petreceam zile întregi pe net, după ce alergam dimineaţa în Parcul IOR. Mă hrăneam cu mere, kilograme de mere, zi după zi. Eram plin de vitamine, dar nu eram capabil să mă fixez pe o idee şi să mă apuc de treabă. Tastam pe google: „idei de afaceri”. Voiam o afacere în agricultură, ceva cu animale, cu plante. Unele siteuri îmi recomandau să mă apuc să cresc vipere. Veninul lor, mi se spunea, e scump, faci profit. Îmi imaginam că într-un moment de neatenţie sunt muşcat de o viperă. Ajung la spital şi la „Ştirile de la ora 5”. Bârrrrr! Fără fermă de vipere, clar! Melci? Fermă de melci? Prea complicat. Ar fi trebuit să caut teren, să amenajez locul cu plase şi să aştept să crească gasteropodele, ca apoi să îmi bat capul cui să le vând. Citisem un articol de presă despre un tip care dăduse faliment din cauză că un italian nu mai venise să cumpere melcii. Ouă de prepeliţă? O, nu, mulţumesc frumos, e plină România de ouă de prepeliţă. Ai impresia că românii au uitat cu totul de oul de găină şi se hrănesc exclusiv cu ouă de prepeliţă. Afacere-capcană, desigur. Paul nu muşcă. Paul vrea ceva unic, vrea o afacere cu adevărat de nişă. Viermi de mătase, cumva? Plantaţie de zmeură şi mur sau levănţică? Nimic nu mă încânta.

Racul din copilărie

Mă culcam noaptea târziu, epuizat de lectura a zeci de siteuri. Într-o zi, m-am întins pe pat, dezamăgit de lipsa de rezultat a căutărilor mele. Căzusem într-un soi de somnolenţă, când mi-am amintit că, demult, când eram copil, tata mi-a adus de la baltă un rac. Am revăzut în memorie racul acela. Atunci, am înţeles. Voi captura şi voi vinde raci fierţi într-un restaurant. M-am aruncat din nou pe internet. Am citit tot ce am găsit despre raci. Nu existau informaţii despre un restaurant cu meniu bazat pe raci fierţi. Terenul era liber, trebuia să mă grăbesc. Nu eram singurul care căutase o idee de afacere şi, cu siguranţă, nici singurul care în copilărie primise un rac cadou. Ştiam că se mai vindeau raci în coşuri de nuiele pe la colţul străzii, în pieţele agroalimentare. Ştiam că, pentru început, voi vinde şi eu prin pieţe, la hypermarketuri, dar ştiam sau mai exact îmi doream să am într-o bună zi un restaurant unde să vând raci fierţi. De unde însă bani? Eram pe zero cu banii, abia strângeam cei 200 de euro să-mi plătesc chiria. L-am sunat pe un prieten, Petronel, pe care îl cunoscusem când lucram în vânzări. Petronel ajunsese director la sucursala unei bănci. I-am cerut împrumut 8000 de lei. Nu m-a refuzat. Mi-a dat banii imediat. Cu banii în buzunar, parcă mă simţeam mai încrezător în şansele mele. M-am apucat să mă documentez serios şi să schiţez datele principale ale afacerii. Martor îmi este agenda în care mi-am notat zilnic toate observaţiile.

Familia Astacus

Am citit mult despre raci. Parcă mă pregăteam pentru Facultatea de Biologie. Am aflat că sunt mai multe specii de raci. E o diferenţă între racul de râu şi racul de lac. Chiar şi denumirile în latină sunt diferite. Primul se numeşte Astacus astacus, cel de-al doilea Astacus leptodactylus. Pe planetă, cei mai mulţi raci se găsesc pe litoralul insulelor Timor, Celebes şi Noua Guinee, dar şi pe ţărmurile Indiei şi Malayesiei. Racii noştri ating vreo 15 cm lungime, dar sunt în lume raci care ajung la 40 de cm, trăiesc mai mult pe uscat, au cleşti foarte puternici cu ajutorul cărora deschid nuca de cocos şi consumă miezul cu mare poftă. Am citit pe internet, într-un articol publicat de Jurnalul Naţional, care citează un articol din Almanahul Vânătorul şi Pescarul Sportiv din 1989, semnat de Mihai Burduja şi Avram D. Tudosie, că există şi raci migratori care pornesc din Oceanul Indian prin Marea Roşie şi Canalul de Suez, pentru a ajunge în Mediterană, călătoria lor durând în jur de 30 de ani. Racul este un animal sanitar, iar prezenţa sa este un indiciu sigur al unei ape curate, nu neapărat potabile, dar curate, n e p o l u a t e . Cei mai mari consumatori de raci sunt francezii. Ca să vedeţi cât de avansaţi sunt occidentalii, primele ferme de raci au fost înfiinţate în 1880. În statul american Louisiana sunt capturate anual 800 de tone de raci. Racul are sânge albastru şi respiră sub apă circa 48 de ore.

Prima porţie de raci fierţi

Înarmat cu aceste cunoştinţe, am început să testez piaţa. Ajutat de o colaboratoare, plătită din banii împrumutaţi, am trimis sute, poate mii de mailuri la restaurante, hoteluri, magazine. Am avut câteva răspunsuri, poate nu atâtea câte mi-aş fi dorit, dar oricum, numărul lor era încurajator. Ce trebuia să fac mai departe? Să găsesc racii, fiindcă eu lansasem oferta, dar nu ţinusem încă niciun crustaceu în palmă. Recunosc, aveam deja un site propriu: raci.ro, din fericire domeniul fusese liber. Rezervasem domeniul şi plătisem realizarea siteului cu o parte din banii împrumutaţi de la Petronel. Alta era problema: nu aveam ce vinde, nu aveam racii. Siteul era o momeală, o cacealma. De unde să iau racii? Am aflat că în judeţul Giurgiu ar fi o baltă, numită Chiriacu, unde s-ar afla raci şi aş putea să-i capturez. Proprietară era o doamnă, Velicu, iar administrator un tip, George. Cum să prind racii, cu mâna, făcând scufundări ca omul din Atlantis? Îmi trebuiau, fireşte, nişte plase speciale. M-am dus la chinezi, în Dragonul Roşu. Am cumpărat 15 plase cu 300 de lei, sumă extrasă tot din împrumutul obţinut de la Petronel, şi am beneficiat de un mic instructaj făcut de chinezi. M-am dus la balta Chiriacu, din judeţul Giurgiu. Era pentru a doua oară în viaţa mea când am urcat într-o barcă. Luasem ca momeală mămăligă şi un calup de parizer. 3 ore am aşteptat cu plasele scufundate în apă. Când le-am scos, captura era impresionantă: 15 raci! Fabulos, nu? Fă bani, Paul, cu 15 raci! Eram dezamăgit. M-am întors în garsoniera din Dristor şi am fiert racii. A fost prima porţie din viaţa mea.

Primul succes

Într-o zi m-a contactat pe mail un ucrainean, Vladimir. Ucrainenii sunt mari consumatori de raci. Vladimir mi-a propus să capturăm raci. Avea un frate la Odessa, de unde am cumpărat plase noi, 4 km de plase. De trei ori am fost la Odessa. Prima dată cu o dubiţă închiriată în Galaţi. Era prin mai-iunie. A doua oară am închiriat o dubă de la Oneşti, iar a treia oară am fost cu maşina, cu un amic. Cu plasele aduse din Odessa şi cu Vladimir, un meseriaş la prins raci, m-am dus din nou la balta Chiriacu din Giurgiu. Am lăsat plasele patru nopţi. Am scos 70 de kg de raci. O adevărată captură. Îi vindeam în Obor. Veneau în special bătrâni nostalgici după anii tinereţii, când mâncaseră raci în satul lor de baştină. Mai făceam şi promoţii, cu scăderi de până la 50% din preţ, fiindcă, v-am spus, am lucrat în vânzări, ştiu cum să-mi fidelizez clientela şi cum să aduc clienţi noi. Timp de patru luni am vândut în Piaţa Obor, până când m-a contactat un tip din Braşov, patronul firmei Natura Parc. Avea nişte lacuri şi voia să le populeze cu raci

Cu racii pe pârtia de schi

M-am dus la Braşov şi m-am pus serios pe treabă. Am populat lacurile din Braşov cu raci aduşi din balta de la Sibiu. La Natura Parc erau câteva piscine, de obicei se aglomera, şi le-am oferit clienţilor raci fierţi. Acolo a fost prima oară când am gătit racii. Lumea prinsese gustul porţiilor de crustacei fierţi şi banii începeau să curgă. Chiar eu găteam, veneam de la Bucureşti pentru asta. Era, fireşte, o altă clientelă decât moşii mei nostalgici din Obor. Veneau tipi cu bani, cu maşini scumpe, dornici să se distreze şi să mănânce raci fierţi, ceva aproape exotic pentru ei. Am stat şi peste iarnă la Braşov. Îmi deschisesem un mic magazin, vindeam racii cu 35 de lei kg. Aveam comenzi, treaba mergea ok. Tot în iarna aceea am ajuns şi pe pârtia Rossignol din Poiana Braşov. Mi-am construit acolo o căsuţă din lemn şi am vândut raci fierţi. Nu cred că mai găseai în toată lumea pe cineva care să vândă raci fierţi pe o pârtie de schi. Aduceam crustaceii de la o baltă din Sibiu, a lui Michel Dalac, pe care îl cunoscusem înainte. I-am dat lui plasele de la Odessa, iar angajaţii lui capturau racii şi mi-i aduceau în Poiana Braşov. Două luni am urcat pe pârtie, unde venea lume din toată ţara. Devenisem cunoscut, toate televiziunile mă filmaseră şi difuzaseră ştiri şi reportaje despre mine. Urcam în fiecare zi, cu autobuzul, şi stam până seara târziu pe lângă cazanul unde fierbeau racii. Mai povesteam cu schiorii, veniţi din toată ţara. Acolo m-a întâlnit un director de la Carrefour. „Ai raci?” „Am!” Prima comandă pentru hypermarket a fost de 200 de kg.

Lecţii în Occident

Credeţi că informaţiile strânse de pe internet au fost suficiente pentru o bună documentare ca să mă pot lansa în această afacere? Din fericire, trăim într-o lume liberă, putem circula şi cunoaşte oameni care pot să ne ajute să evoluăm în direcţia dorită. Căutam nişte maeştri şi cum nu-i găsisem în ţară am plecat în străinătate. Prima vizită am făcut-o în Anglia, în 2011, prin vară. Mark Thompson e cel mai important comerciant de raci din ţara lui. L-am cunoscut pe internet, am schimbat câteva mailuri, apoi m-a invitat la ferma lui din Anglia. M-am dus cu avionul, am stat o singură zi. Am văzut cum îşi ţinea racii vii, în cuşti scufundate în apă. Am fost apoi în Belgia. Acolo rezidenţiază cel mai mare importator de raci din UE, un sârb, Igor Iovanovici. M-a primit foarte bine, m-a cazat la un hotel de 5 stele. Am stat două zile şi am învăţat multe lucruri utile din activitatea lui comercială. Iovanovici importă racii din Armenia, din Lacul Sevan. În Belgia, înainte să-i dis tribuie în ţările europene, îi ţine vii în bazine speciale unde temperatura apei este reglată la 8 grade Celsius. Firma lui Iovanovici numără numai 5 angajaţi. Exemplul celor doi afacerişti m-a stimulat. M-am convins că racul este foarte căutat pe piaţa europeană şi, prin urmare, încetul cu încetul, va putea fi căutat şi pe piaţa din România. Cele două călătorii în Occident au fost decisive pentru demersul meu antreprenorial. Trebuia să învăţ din mers, să fiu atent la detalii, să interconectez toate etapele, de la capturarea racilor, până la servirea lor, incluzând chiar un mic instructaj pentru consumarea lor, ţinând cont că la mine oamenii mâncau pentru prima oară raci fierţi şi nu ştiau cum să detaşeze de sub crustă carnea albă şi delicioasă. Agenda mea s-a umplut cu observaţii, cu idei de pus în practică. Obişnuiam să mă întind în pat şi să visez cu ochii deschişi la restaurantul meu cu raci, la Taverna Racilor. Am avut o primă tentativă în acest sens la Braşov. Găsisem un loc, pe strada Nicolae Bălcescu, la nr. 12, dar nu am reuşit să deschid taverna dorită. Pur şi simplu nu a fost să fie. Braşovul a fost o etapă decisivă pentru dezvoltarea mea în această afacere. Acolo am fiert primii raci în scop comercial. Acolo am avut timp să observ clientela, să mă conving că lumea este interesată să se delecteze cu un astfel de meniu.

Cucerirea Bucureştiului

M-am întors la Bucureşti. Eram determinat să deschid Taverna Racilor. Mă consideram deja iniţiat în domeniu. Ştiam deja să capturez raci. Aveam plase, aveam bălţi închiriate. Pregătisem şi vândusem mii de porţii. Vizitasem comercianţi şi fermieri renumiţi din Occident. Ştiam o mulţime de lucruri despre raci, despre racul nobil şi racul american, care tinde să-l înlocuiască pe primul în apele europene. Mă puteam numi pe deplin „omul cu racii”. Voiam să am însă Taverna Racilor, ca urmare firească a expertizei mele. Aveam ceva bani strânşi, deşi luasem de-a lungul timpului câteva ţepe. Odată, am dat unui tip de la Chişinău o cantitate mare de raci. I-am predat racii la Galaţi. Ar fi trebuit să-mi dea banii pe loc, dar mi-a spus că nu-i are, că i-a uitat acasă, chestii din astea. Mi-a promis că a doua zi îmi trimite banii prin Western Union, dar nu i-am mai văzut niciodată. Altădată, am împrumutat pe cineva o sumă de bani şi nu i-am mai primit înapoi. Cu toate acestea, reuşisem să strâng nişte bani care să mă lase să visez la deschiderea Tavernei. Trebuia să investesc în primul rând într-un pavilion dichisit, pe roţi, să pot să-l deplasez dintr-un oraş într-altul, la diverse festivaluri. Mă vedeam umblând de la şes la munte, de la Constanţa la Arad, prezent la toate festivalurile, târgurile, umplând atmosfera cu mirosul racilor fierţi. L-am cunoscut la Focșani pe Paul Mavrodin. E meşter de construcţii pe roţi. Are şi un site: case-pe-roţi.com. Am bătut palma şi mi-a construit un pavilion din lemn de toată frumuseţea. M-a costat o groază de bani, dar a meritat. Aveam în sfârşit ceea ce-mi doream. Trebuia să-mi refac banii cheltuiţi pentru acest pavilion. Pentru asta, am organizat un festival al racilor pe care l-am lipit de un târg de produse programat în Parcul „Lumea Copiilor”. Primarul Cristian Popescu, zis Piedone, a fost încântat de idee. Mi-a dat acordul să organizez cea de-a doua ediţie a Festivalului Racilor în sectorul său. Ştiu, aveţi deja o nedumerire: când a avut loc prima ediţie? Vă spun imediat. În 2012, la Braşov. Acolo am organizat prima ediţie a Festivalului Racilor. Ţineam să continui şi, în acelaşi timp, aveam nevoie de bani, aşa că m-am dat peste cap şi am organizat şi ediţia a doua, cum v-am spus, la Bucureşti, în Parcul „Lumea Copiilor”. Am avut noroc că, fiind şi un târg de produse agricole, a venit lumea şi s-au format cozi la cazanul cu raci fierţi. Am câştigat bani buni. Între timp, m-am gândit că, totuşi, să merg prin ţară cu pavilionul putea fi o aventură cu multe riscuri. M-am gândit că ar trebui mai bine să găsesc un loc fix în Bucureşti, să plătesc o chirie rezonabilă şi să primesc acolo clienţii. Am umblat câteva zile prin oraş cu maşina, uitându-mă în toate părţile după un loc bun pentru a-mi amplasa pavilionul. L-am găsit în cele din urmă în apropierea Pieţei Victoriei, pe Calea Buzeşti, într-o parcare, poate cea mai scumpă parcare din oraş. Am văzut că mai era un chioşc „Fornetti”, la stradă, ceea ce mi-a dat curaj. Zona mi-a plăcut, avea vad. Sunt multe clădiri de birouri în jur, corporatiştii formează o clientelă nemaipomenită pentru genul meu de afacere. Bun, am văzut locul, dar cine este, totuşi, proprietarul, m-am tot întrebat? Am aflat în final. E patronul uneia dintre cele mai puternice firme de imobiliare: „Euroest”, dl. Drăgoteanu. L-am contactat şi am ajuns la el în birou. Negocierile au fost dure, iar rezultatele următoarele: 3 luni garanţie, 3 luni de chirie în avans, chiria fiind de 1.100 de lei. Am bătut palma şi pe 31 octombrie 2013 am inaugurat Taverna Racilor. Nu a fost neapărat ceva festiv. Am pornit la drum cu doi prieteni, ca bucătari, şi cu o chelneriţă. De unde aduc racii? Trei sunt sursele principale ale aprovizionării Tavernei Racilor: lacul de la Valea Argovei şi două bălţi în Giurgiu: balta Ghiţă 1 şi balta Ghiţă. La Valea Argovei am o înţelegere cu proprietarul, să-i curăţ balta de raci. Bălţile din Giurgiu sunt concesionate pe 20 de ani, însumând 10 ha de luciu de apă, şi sunt situate în comuna Izvoarele. Le-am licitat în vara anului 2013 şi am câştigat. Potrivit contractului, am posibilitatea să le cumpăr. Bălţile Ghiţă 1 şi 2 sunt populate cu raci aduşi de la Valea Argovei. Tot ce era mic, răcuşor care nu putea fi fiert, a fost adus şi aruncat în bălţile din Giurgiu. Îmi aprovizionez Taverna aproape în fiecare zi. Racul rezistă 5 zile în frigider, dar datorită consumului intens, sunt nevoit să merg aproape în fiecare dimineaţă la balta de la Călăraşi sau la cele din Giurgiu. Plec pe la 7 dimineaţa. Eu conduc. Ajung acolo în jur de ora 8. Racii sunt deja capturaţi de muncitori, ei se trezesc devreme şi scot racii la primele ore ale dimineţii. Încarc cantitatea de raci capturată şi mă întorc la Tavernă. Pe la ora 9 sunt deja înapoi. Descarc racii şi îi pun în lăzile frigorifice. De acolo, în funcţie de comenzi, sunt fierţi şi serviţi la mese, în platouri din lemn. V-aş spune poftă bună, dar mai am câteva lucruri de povestit.

Cu racii la domiciliu

Nu v-am spus nimic sau mai nimic despre promovare. La început mailuri şi telefoane, zi de zi. Apoi mi-am făcut un site, raci.ro. Acolo postam articole şi fotografii şi exageram mult în ce priveşte oferta. Îl cunoscusem la Sibiu pe un proprietar de baltă cu raci, pe Michel Dalac, un dur de felul lui. Suntem parteneri de afaceri şi în prezent. M-am înţeles cu Michel să anunţ în presă că balta de la Sibiu e a mea. Aşa am dus acolo postul de televiziune Antena 1, unde am făcut o filmare ca şi cum balta ar fi fost a mea. Pe undeva nu era o exagerare foarte mare. Din balta lui Michel mi-am aprovizionat căsuţa de pe pârtia Rossignol din Poiana Braşov. Datorită siteului raci. ro, am fost contactat de parteneri comerciali. Unul dintre ei, Igor, îmi cumpăra raci pe care-i vindea la Chişinău, la restaurantul Vila Nouă. Plătea 8 euro pe kg. Am contat mereu pe promoţii, pe reduceri, pe bonusuri. Când vindeam la Obor, pe lângă raci, ofeream clienţilor şi o reţetă de gătit racii. Mai târziu, am utilizat siteuri ca fundeal.ro, zoomzi.ro, groupon. ro, unde lansam oferte de până la 50%. Clienţii primeau din partea siteurilor vouchere şi ajunşi la mine cumpărau racii cu reducere. Ca să-mi promovez mai târziu Taverna Racilor am ieşit în stra dă îmbrăcat într-un costum cumpărat din SUA. Am ieşit mai mul ţi, de fapt, iar costumele erau în formă de rac, cât noi de mari. Eram nişte raci pe două picioare. Am ieşit la metrou de nenumărate ori. Interesul meu era să promovez consumul de raci, în general, apoi Taverna Racilor, apoi noul meu serviciu de livrare a racilor la domiciliu sau la birou. Cum v-am spus mai înainte, zona Pieţei Victoriei e populată, sunt aici numeroase clădiri de birouri ale unor multinaţionale ultracunoscute, cu sute, mii de angajaţi. Mă gândisem să mă duc eu în întâmpina rea lor, cu porţiile de raci. De aceea, promovarea la metrou, în costume de raci importate din SUA era cea mai potrivită cale de promovare. Metoda a dat roade. Au început să curgă comenzile pentru porţii de raci la birou şi la domiciliu. Întocmai cum transportă firmele de catering sau cele care livrează pizza, numai că eu trimiteam pe traseu, către clienţi, porţii de raci fierţi. Am apelat apoi la reţeaua de socializare facebook, foarte utilă pentru promovarea oricărui tip de produs. Am organizat c o n c u r s u r i în urma cărora am dat o masă cu raci fierţi la cinci persoane. Celor născuţi în zodia Racului le ofer şi în prezent un discount de 10%, pe viaţă. Eu nu sunt născut în zodia Racului, sunt în zodia Fecioarei. Festivalurile au fost ocazii excelente pentru a mă face cunoscut. Au scris reporterii despre mine, am fost filmat, sute de mii de români au aflat de businessul meu. Festivalurile m-au ajutat să fac şi vânzări masive. Mi-au adus deci popularitate şi profit. Mi-am cumpărat încă un pavilion, unul cu 10 mese! Ce-şi poţi dori mai mult într-o afacere? Anul acesta am organizat la Bucureşti cea de-a treia ediţiei a Festivalului Racilor. Am stat trei zile la cazan, cu sute de clienţi pofticioşi în faţă. Mi s-a întâmplat ca un cazan să se defecteze la instalaţia electrică. Mi s-a întâmplat să termin racii. Am dat telefoane, am adus de la Sibiu, dar am şi vândut în schimb midii şi zacuscă cu peşte. Un reportaj la cald a scris d.b., vă invit să-l citiţi.

Omul cu racii loveşte din nou

În premieră, la intrarea în Herăstrău, chiar în locul acela din spatele statuii lui De Gaulle, a mirosit, între 3 şi 5 octombrie, a raci fierţi, a midii fierte. Aburii s-au ridicat din cazane, au unduit uşor pe la nasurile muşteriilor, apoi s-au risipit în atmosfera autumnală. Chiar m-am uitat cu atenţie la nasul din bronz al lui De Gaulle. Îşi va umfla un pic nările să inspire şi el aburii gastronomici ai Festivalului Racilor? Ora 14. Organizatorii fac ultimele pregătiri. Aduc lăzile cu raci, pungile cu midii. Un tip freacă de zor cu peria cele trei grătare pentru fileul de crap. Cazanele sunt umplute cu apă. Dozatoarele de bere gata de comandă. Vreo 100 de bănci, a câte 5 locuri banca, aşteaptă greutatea clienţilor. Sunt un pic sceptic. Cine va veni oare să zdrobească între dinţi crustaceele fierte? Paul Nicolau, omul cu racii, nu-i supraestimează cumva pe bucureşteni? Mai ales că, îmi spun, la 35 de lei porţia, ştiu eu, pe vremurile astea s-au înmulţit aricii prin buzunare, fiindcă au scăzut leii. Aşa se întâmplă, când leii sunt mai puţini, creştem câte un arici în buzunar. Vremea e prietenoasă. Suflă vântul, suntem doar în octombrie, cerul e, cum ar spune Romica Jurcă, „parţial noros”, dar soarele irizează prin atmosfera vineţie, printre stejarii Herăstrăului. Haideţi să citim oferta Festivalului:

  1. Raci fierţi, 500 g, 35 lei porţia.cum v-am spus deja;
  2. Midii în sos de vin, 500 g, 25 de lei porţia;
  3. Crap pe grătar, 300 g, 25 lei porţia;
  4. Zacuscă de peşte, 150 g, 25 lei porţia;
  5. Raci şi midii în sos de vin, 600 g, 35 lei porţia.

Bere de la Staropramen. Vin de la Crama Gârboiu. Cafea de la o cafetieră amplasată pe o tricicletă comercială. Tot uitându-mă să văd dacă De Gaulle se va uita, totuşi, peste umăr, spre cazanele cu raci şi midii, nici nu am observat cine a fost primul client. Zeci de inşi stau deja la coadă: geci de piele cu ţinte, tenişi coloraţi, câini în lesă, priviri aţintite spre cazane. Mai întâi trebuie să plătească la casă, unde primesc un bon, apoi se duc să-şi primească porţia. Cosmin Dragomir face ordine la microfon, apoi anunţă prima cursă de raci din România. Pe o muşama cu cercuri concentrice vopsite în alb şi roşu sunt gata de start vreo câţiva raci aleşi de concurenţi. Adolescenţii stau în genunchi în spatele racului favorit, strigă şi bat cu palmele pe muşama. Racii de îndepărtează cu spatele de centrul cercurilor. Câştigă ra cul unei fete. O reporteriţă TV o ia deoparte să o întrebe despre reţeta succesului. După interviu, fata se duce la cazane şi îşi primeşte premiul. O porţie de raci fierţi. A doua zi, pe la ora 15:00, ultimul la coadă e un chinez înalt, slab, cu gât lung. Priveşte înainte răbdător, gata să aştepte şi trei zile. Vrea raci fierţi şi îi va obţine, indiferent de obstacole. O doamnă cu doi labradori nu-şi găseşte locul. Acum citeşte lista de preţuri, acum întreabă la cazane dacă mai sunt raci. Până la urmă se aşază pe la mijlocul cozii. Probabil, o prietenă îi ţinuse locul. Labradorii, simpatici şi jucăuşi, atrag atenţia unui copil care abia a învăţat să meargă pe picioare. Ţâncul se repede să-i mângâie, dar mama lui îl apucă de bluză şi-l trage înapoi, speriată. Chinezul a mai înaintat câţiva metri. E placid, nu vorbeşte la telefon. Mă întreb ce va face, dacă se vor termina racii? Coada înaintează, ca în Cărtărescu, în cofetăria din Teiului. Nu văd nicio gravidă, dar sunt destule mămicuţe cu bebeluşi în cărucior. Mulţi tineri, dar şi o bătrânică aşezată la masă, cu mâinile printre midiile aburinde. Are ciorapul de la piciorul drept deşirat, dar coafura e impecabilă, ca din alte vremuri. Îi fac semn lui Mugur Grosu, să fotografieze la firul ierbii, mă rog, la nivelul asfaltului: tenişi roşii, verzi, albaştri, pantofi, cizme cu ţinte, adidaşi. Mugur încadrează şi apasă. Chinezul ajunge la casă, plăteşte, apoi se aşază la coada numărul doi. Aici merge mai repede. Uite-l deja cu două porţii de raci în mână. Se întâlneşte cu un amic şi se aşază la o masă. Victorie, numele tău este un morman de raci fierţi, la intrarea în Herăstrău! Nu, Paul nu i-a supraapreciat pe bucureşteni, fiindcă au venit destui la festival, dar şi-a subestimat cantitatea de raci pusă la bătaie. În a treia zi, racii aduşi de la Argova s-au terminat. Paul dă telefoane, caută soluţii. Un cazan electric a cedat, este înlocuit imediat cu un alt cazan. Nu e deloc simplu să ţi se termine marfa, când în faţa ta zeci de clienţi, mobilizaţi de anunţuri în presă şi pe reţelele de socializare, au venit să guste o porţie de raci fierţi. La ce pofte s-au iscat aici, ar trebui ca din Lacul Herăstrău să fie scos imediat un munte de raci. Cosmin Dragomir anunţă în microfon că ultimele porţii de raci s-au terminat. Clienţii sunt invitaţi să opteze pentru midii, zacuscă de peşte, icre. Sau pentru file de macrou pe grătar, fiindcă şi crapul s-a terminat. Un bunic cu cioc şi mustaţă împinge un cărucior ocupat de, probabil, nepoţelul său. Bunicul are insigne la reverul sacoului. Mugur face poze. O biciclistă cu tenişi mov şi o bentiţă tricoloră prinsă de gluga treningului traversează spaţiul festivalului. O mămică vine împingând un cărucior portocaliu, cu bebeluş, şi ţine în braţe un căţeluş alb. Mesele sunt pline. Clienţi de toate vârstele. Pe mesele părăsite, rămân teancuri de caserole goale, de pahare din plastic goale, şerveţele mototolite. Saci plini cu gunoaie. Semn al consumului. Semn al succesului. Paul e mulţumit. Tocmai au sosit câteva poze cu taverna de la buzesti cu sute de kilograme de raci. Amestecă în cazane, pune porţiile în caserole. Miroase a sos de vin, a pătrunjel şi ardei iute. Vreo 5 tone de raci, dacă am înţeles eu bine din anunţurile lui Cosmin, au fost consumate la Festivalul Racilor, ediţia a 3 a. O premieră europeană. Bun aşa, măcar la consumul de raci să ne situăm şi noi pe primul loc. Crustaceii bălţilor din Bărăgan s-au întâlnit cu papilele gustative ale miilor de bucureşteni care au trecut pe la Festival. A fost cu adevărat un festin. note de d.b./poze de Mugur Grosu

Din bălţile Bărăganului la Taverna Racilor

Festivalul a trecut, apoi m-am întors la Taverna Racilor, la programul zilnic. De curând am deschis un al doilea restaurant cu meniuri bazate pe raci vii. Restaurantul se află în Herăstrău, chiar pe malul lacului. Ţin racii într-o plasă scufundată în apă. E un sistem pe care l-am văzut în Anglia şi în Belgia, la comercianţii pe care i-am vizitat. Reuşesc astfel să am racii vii şi să-i scot de câte ori am nevoie. Cererea este mare. Am recurs la rezervări, on line sau telefonic, pentru a nu creea situaţii frustrante pentru clienţi. La început, când am deschis restaurantul de pe Calea Buzeşti, afluxul de clienţi era aşa de mare, încât aşteptau în picioare pe trotuar, ca să se elibereze o masă. Veneau, cum de altfel vin şi acum, în grupuri, ocupau o masă mare cu cel puţin şase locuri. Rezervările mă ajută acum să regularizez fluxul de clienţi. Am avut şi am clienţi din toate categoriile sociale. Au mâncat raci fierţi la Taverna Racilor artişti, vedete de televiziune, interlopi, corporatişti, politicieni, miniştri, jurnalişti, oameni de afaceri. E un circuit al racilor prin societate fenomenal. Scoşi din bălţile din Călăraşi şi din Giurgiu, scoşi adică din natură, racii ajung într-un cazan cu apă fiartă, apoi, cărniţa lor delectează o sumedenie de clienţi. Mulţi habar nu aveau cum se mănâncă racul. Le-am fost şi instructor în acest domeniu. Racii, cum de altfel toate speciile de crustacee, au o carne bogată în substanţe proteice şi conţin o cantitate slabă de lipide. Mai conţine destul de mult calciu şi magneziu, plus vitamina B. Uite că m-am documentat şi în ce priveşte compoziţia chimică a cărnii de rac. Reţetele sunt diverse, internetul e plin cu siteuri unde sunt postate reţete pe bază de raci. Racii pot fi puşi şi pe grătar, după ce au fost fierţi o jumătate de oră în prealabil. Pe grătar nu se ţin mult, vreo 3 minute, apoi se ung cu puţin ulei şi se servesc calzi, cu rozmarin şi mentă. Sunt, cum v-am spus, multe reţete pe bază de raci. Sunt convins că le veţi găsi printr-o simplă căutare pe Google. Eu vă recomand să încercaţi acasă un pilaf cu raci. Am găsit reţeta pe http://reteteaz.net:

Pilaf de raci

Se fierb racii în apă cu sare, odată cu ceapa tăiată mărunt şi cu ardeiul iute întreg. Când sunt gata, se scot, se lasă să se răcească, se curăţă de carapace şi li se scot intestinele şi pietrele albe, dacă există. Jumătate din cozi, labe şi câteva carapace se pun deoparte. Câteva cruste pisate mărunt se rumenesc frumos într-o cratiţă cu 3 linguri de ulei, bine încins înainte. Se sting cu 4 ceşti din zeama în care au fiert racii, lăsându-se să fiarbă bine. Se strecoară de 2-3 ori, printr-o sită deasă. Se rumeneşte orezul, spălat bine, în 3 linguri de ulei bine încins, apoi se stinge cu 2 ceşti din zeama în care au fiert crustele de raci, amestecându-se foarte uşor. Se pune orezul într-o cratiţă, în cuptor, la foc moale, şi se lasă aproximativ o jumătate de oră, fără a se mai amesteca. Se amestecă omogen cu carnea curăţată din labe şi cozi, adăugându-se, după gust, un praf de piper. Se transferă pe platoul de servire. Se decorează, de jur împrejur, cu restul de labe şi cozi şi cu carapacele umplute cu orez. Se serveşte imediat cu felii subţiri de lămâie.

Revista presei cu… raci

http://www.cariereonline.ro/articol/de-la-idei-de-afaceri-la-marea-lovitura

2014-03-19, 12:51

Pentru că, în afară de părinţi, nu am avut oameni care să mă inspire, să-mi modele. Din contră, au fost persoane care m-au încurcat în cursul vieţii, ţinându-mă pe loc. Dar până la urmă am reuşit să ajung acolo unde mi-am dorit.

http://www.zf.ro/zf-live/video-zf-live-a-inceput-o-afacere-cu-raci-in-urma-cu-un-an-acum-are-vanzari-de-100-000-de-euro-si-un-profit-de-70-urmariti-zf-live-de-luni-30-iunie-cu-paul-nicolau-taverna-racilor-12860015

Jun 30, 2014

Tânărul a intrat pe o nişă neexploatată în România şi a pornit, în urmă cu aproximativ doi ani şi jumătate, o crescătorie de raci, într-un lac din localitatea Izvoarele din judeţul Giurgiu. În prezent afacerea “Premium Raci” este formată, pe lângă crescătorie, dintr-un restaurant în Bucureşti, Taverna Racilor, contracte cu hypermarketuri şi cu o firmă din Belgia, care i-au adus venituri de peste 100.000 de euro.

http://jurnaluldedrajna.ro/paul-nicolau-un-antreprenor-premium/

20 martie 2014 (Sursa: cariereonline.ro)

În timp ce majoritatea antreprenorilor au pornit de la strategii complexe sau talente cultivate în familie, Paul Nicolau a dovedit că simplitatea aduce succes şi că doar acţiunea te poate duce la reuşită.

http://vinul.ro/city-best-prima-taverna-mobila-cu-raci-din-bucuresti.html

Articol de Adriana Popescu 16 Dec 2013

Micul său restaurant mobil este de fapt o căsuță rustică, cu obloane la ferestre și felinare înalte și terasă înconjurată de gard, unde încap 52 de persoane la mese. Evident, specialitatea casei sunt racii fierți, asezonați cu condimente și unul din sosurile casei, în porții de 500 de grame, la prețul de 35 de lei, dar pe lângă aceștia, meniul mai cuprinde și pui de baltă pane, creveți pane, frigărui de midii și calamari pane.

Ghidul consumatorului de raci

Mă consider un deschizător de drumuri

Mă consider un deschizător de drumuri Cum v-am spus însă, internetul abundă în reţete pe bază de raci, dar nu uitaţi să treceţi şi pe la Tverna Racilor. Desigur, ca orice carne, carnea crustaceelor cere vin. Fiind o carne albă, este binevenit un vin vin alb, sec sau demisec, dar poate cel mai bine, un vin rose. Eu am vinuri din Dobrogea şi Vrancea, dar nu interzic clienţilor să aducă vinul lor. E o seară târzie de toamnă. Vântul suflă pe Calea Buzeştilor, şoferii şi pietonii se grăbesc spre casă. Toate mesele restaurantului sunt pline. Clienţii rup cleştii racilor, trag de cozile chitinoase şi extrag cărniţa delicioasă. Apoi sorb dintr-un pahar cu vin rose. Cu doi ani în urmă nu găseai în Bucureşti un restaurant specializat în meniuri cu raci. Sunt în felul meu un deschizători de drumuri. Am adus un brand nou în peisajul pestriţ al bucătăriei bucureştene. Animăluţele astea numite raci m-au făcut cunoscut. Pentru asta, fireşte, am muncit, mi-am frământat minţile. Păstrez agenda în care mi-am notat primele idei, ca pe un document fundamental al afacerii mele. Cuvintele şi notiţele mânzgălite acolo, s-au transformat cu timpul în lucruri şi, în final, în Taverna Racilor, unde stau acum, în această seară târzie de toamnă. Povestea merge mai departe.

Cu drag, Paul Nicolau

Descarcă povestea în format PDF

Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Continuând să vizitați acest site, sunteți de acord cu politica noastră de utilizare a cookie-urilor.